COAL – Expoziție de fotografie

Locație: Centrul de Cultură Urbană Turnul Pompierilor

Perioada expoziției: 13.01. – 08.02.2026

Vernisaj: 13.01.2026, între orele 17:00 și 20.00

Filiala Cluj-Napoca a Uniunii Artiștilor Plastici din România în parteneriat cu Centrul de Cultură Urbană Turnul Pompierilor și Revista Nophto, organizează expoziția intitulată COAL, cu lucrări ale artiștilor: Havadi-Nagy-David István, Mira Marincaș, Pászka Róbert, Cristina Deva, David Eșanu, Emil Seliștean, Eröss Henrietta, Pataki Hajnal, Fülöp-Sala Balázs, Szilágyi Edvin, Țalapin Timea, curatori Pászka Róbert și Havadi-Nagy-David István.

Vernisajul expoziției va avea loc la Centrul de Cultură Urbană Turnul Pompierilor (Cluj-Napoca, str. Tipografiei nr. 17), în data de 13 ianuarie 2026, începând cu ora 17:00. Deschiderea evenimentului se va desfășura sub forma unei întâlniri de tip „meet the artist”, în prezența expozanților.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 13 ianuarie – 8 februarie 2026, conform orarului de funcționare al Turnului Pompierilor: marți, miercuri, vineri, sâmbătă și duminică între orele 12:00 și 20:00, joi între orele 12:00 și 22:00, iar luni este închis. Intrarea este liberă.

Concept curatorial:

COAL

Cărbunele nu este o destinație finală, nici măcar un produs extras, ci un moment suspendat; memoria materiei. Adesea acesta este asociat cu distrugerea, este privit ca o anticameră a cenușii, fiind doar ruina focului. În realitate, însă, cărbunele este cea mai intensă așteptare: o stare condensată între două procese de ardere. Este un memento al unui foc anterior, care nu a dispărut, ci s-a închis în sine, devenind astfel capabil să poarte promisiunea următoarei scăpărări. În această materie întunecată, căldura trecutului nu s-a pierdut, ci s-a transformat în potențial. Pentru ca lemnul să devină cărbune, trebuie să îndure căldura, dar să evite pierzania totală – acest echilibru fragil este ceea ce caracterizează creația, destinul și materia deopotrivă. Imaginile expoziției există în acest vid mocnit. Prin mijloacele fotografiei, ele nu documentează momentele spectaculoase și distructive ale flăcării, ci acel potențial greu și întunecat care rămâne după unele evenimente. Aici, imaginea este cărbunele însuși: energie încremenită în beznă.

Autoperfecționarea și trezirea conștiinței de sine nu sunt, în această lectură, o evoluție liniară, ci o piroliză: o ardere internă, lipsită de oxigen. Un proces în care individul, sub un șoc termic nemilos, își leapădă straturile inutile, exterioare, pentru ca doar esența, nucleul de cărbune pur și incasabil, să rămână. Această eliminare a zgurii este o transformare dureroasă – incinerarea controlată a vechiului sine, pentru ca cel nou să renască deasupra cenușii într-o calitate mai rezistentă, mai densă și mai elementară.

Cele mai grele straturi ale seriei vorbesc despre procese întrerupte. De exemplu, avortul este în acest sens un punct de aprindere drastic, unde lumina s-a stins înainte ca focul să se fi putut dezvolta. Dar lipsa aici nu este identică cu vidul. Asemenea cărbunelui, această decizie rămâne în suflet ca o prezență a absenței: o materie întunecată, dar radiantă, a cărei căldură reziduală determină fundamental straturile ulterioare ale conștiinței. Nu nimicul a rămas în urmă, ci mementoul greu și negru al alegerii, care rămâne cald tocmai pentru că nu a ars niciodată complet.

Creația în acest spațiu îndeplinește rolul de catalizator. Fotograful nu este doar un observator extern, ci își folosește propriile experiențe carbonizate ca revelator spiritual. Imaginile nu închid sau îngroapă trecutul, ci îi conservă energia pentru a o pune la treabă.

Amprentele vizibile pe pereți nu sunt așadar doar obiecte estetice: acestea sunt cristalele întunecate ale arderii noastre interioare, lente. Ne forțează să ne confruntăm cu propriile noastre resturi și pun întrebarea finală: ce facem cu căldura reziduală? Lăsăm trecutul să se răcească sau îl transformăm în combustibil pentru următorul foc?

Pászka Róbert